Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu s-a prezentat marți dimineața la Judecătoria Sectorului 1, unde a avut loc un termen în procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Dosarul se află în stadiul de cameră preliminară, iar avocații lui Georgescu au ridicat mai multe excepții prin care solicită retrimiterea cauzei la Parchet.
„Am expus o serie întreagă de motive care, în mod normal, nu pot duce decât la o singură soluție legală și temeinică — restituirea cauzei la Parchet. Cert este că noi avem încredere în justiție. Un lucru însă trebuie să fie foarte clar — ca să avem o justiție puternică, ea trebuie sprijinită, nu demonizată”, a declarat unul dintre avocați, la ieșirea din sediul instanței, scrie Agerpres.
Călin Georgescu a subliniat că acuzațiile care i se aduc se referă la libertatea de exprimare, pe care le-a catalogat drept „o umilință la adresa întregului popor”. „Libertatea de exprimare este definiția democrației adevărate, iar orice atentat la ea este o treaptă către dictatură. Tot ceea ce mi se întâmplă reprezintă nu doar o umilință la adresa mea, ci și la adresa poporului român”, a afirmat fostul candidat.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea publică a cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea, în formă continuată, a ideilor și doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe (cinci acte materiale).
Procesul continuă, iar instanța urmează să se pronunțe asupra excepțiilor ridicate de avocați și, eventual, asupra restituirii dosarului la Parchet.
