Un grup de 21 de parlamentari, dintre care 16 deputați și 5 senatori, a inițiat un proiect de lege prin care amenajarea de spații de joacă pentru copii devine obligatorie în aeroporturile internaționale și în gările de rang I și II din România. Proiectul a fost inițiat de doi deputați POT și a fost înregistrat la Senat, forul consultativ, Camera Deputaților urmând să fie for decizional.
Potrivit proiectului, spațiile de joacă trebuie să respecte anumite standarde, printre care: o suprafață minimă de 25 metri pătrați, delimitare fizică, supraveghere video, minimum cinci echipamente de joacă funcționale și pardoseală antitraumă.
Inițiatorii subliniază că facilitățile dedicate familiilor cu copii în aeroporturi și gări sunt insuficiente sau inexistente, ceea ce generează disconfort și stres, mai ales în timpul așteptărilor prelungite sau al întârzierilor. Proiectul urmărește, potrivit expunerii de motive, să sprijine familiile, să asigure confortul pasagerilor și să alinieze infrastructura românească la standardele europene care promovează un mediu prietenos cu familia și dezvoltarea sănătoasă a copiilor.
Propunerea legislativă beneficiază de susținerea a 16 deputați – dintre care 10 neafiliați, 5 de la POT și 1 de la PNL – și a 5 senatori – 2 neafiliați, 2 de la POT și 1 de la SOS.
