Blocul Național Sindical (BNS) din România a lansat un apel către cetățenii Republicii Moldova să participe la alegerile parlamentare de duminică, 28 septembrie, subliniind importanța acestui scrutin ca „moment istoric” pentru viitorul țării.
„Alegerile parlamentare nu sunt doar un exercițiu democratic, ci o decizie fundamentală pentru generațiile prezente și viitoare. Mergeți la vot! Viitorul nu se construiește prin tăcere, ci prin participare și curajul de a alege”, se arată în comunicatul BNS.
Sindicatul român evidențiază că Republica Moldova are de ales între două direcții: calea europeană, care promite libertate, prosperitate și instituții transparente, și revenirea la un model autoritar, caracterizat de dependență și stagnare. „Europa reprezintă șansa unui trai mai bun pentru tineri, locuri de muncă mai bine plătite și stabilitate socială”, arată BNS.
Blocul Național Sindical amintește experiența României, care acum două decenii a optat pentru integrarea europeană, și reafirmă solidaritatea cu poporul moldovean. Sindicatul subliniază că fiecare vot contează și că participarea activă a cetățenilor este esențială pentru consolidarea democrației.
BNS reamintește colaborarea sa de lungă durată cu Confederația Generală a Sindicatelor din Moldova și îndeamnă cetățenii să voteze responsabil, pentru a asigura libertatea, progresul și demnitatea în Republica Moldova.
