Târgoviștenii și vizitatorii orașului sunt invitați, în perioada 5-8 septembrie 2025, să participe la Târgul Meșterilor Populari, eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște. Târgul se va desfășura în Parcul Chindia, între orele 10:00 și 22:00.
Cea de-a XXIII-a ediție a târgului aduce în prim-plan meșteșuguri tradiționale din diverse zone etnofolclorice ale României, precum Bucovina, Ardeal, Oltenia și Muntenia. Vizitatorii vor putea admira și achiziționa obiecte realizate cu migală de meșteri populari, printre care se numără: ceramică de Korund, pielărie, țesături, bijuterii, icoane pe sticlă, lucrări în fier forjat, obiecte din lemn și obiecte de cult.
În cadrul evenimentului, pe 5 septembrie, de la ora 19:00, în Zona Ruine, Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură va susține un concert special, acompaniind interpreți de marcă ai muzicii populare românești.
Organizatorii invită publicul să pășească într-o lume de altădată, să descopere secretele meșteșugarilor și să se bucure de frumusețea și autenticitatea obiectelor tradiționale românești.

