Primăria Târgoviște a demarat zilele acestea un program de reabilitare termică la mai multe blocuri din municipiu, în cadrul unui proiect amplu finanțat prin PNRR și Programul Regional Sud-Muntenia. Lucrările au început la blocul nr. 26 din microraionul 6 și la blocurile 6A și 6B de pe strada Ion Ghica, după ce în ultimele luni au debutat reabilitările la alte 22 de blocuri.
Suma totală alocată proiectelor de anvelopare termică se ridică la aproape 130 de milioane de lei. În prezent, echipele Primăriei lucrează și la documentații tehnice pentru peste 100 de scări de bloc care nu au contracte de finanțare semnate, urmând ca acestea să fie incluse în cadrul programului național de reabilitare termică, conform OUG 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.
Primăria reamintește că reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, care nu sunt proprietate publică, nu poate fi realizată fără implicarea asociațiilor de proprietari și a beneficiarilor persoane fizice. Aceștia trebuie să completeze documentația pusă la dispoziție de municipalitate pentru ca proiectele să poată fi implementate. În absența asociației de proprietari, accesarea finanțării devine imposibilă.
Reabilitarea termică vizează atât creșterea eficienței energetice a blocurilor, cât și reducerea costurilor la utilități pentru locatari, fiind considerată una dintre prioritățile administrației locale pentru următorii ani.
