Luni, pentru prima dată în România, a fost înființat un Comitet Interministerial dedicat organizării funeraliilor prezidențiale, în cazul în care se va produce decesul fostului președinte Ion Iliescu. Comitetul s-a întrunit la ora 14 și reunește reprezentanți ai ministerelor de Interne, Externe, Apărării Naționale, dar și ai Secretariatului General al Guvernului (SGG).
Deciziile privind funeraliile vor fi luate de comun acord între comitet și familia fostului președinte, iar eventual declararea unui doliu național va fi decisă de premierul în funcție, Ilie Bolojan.
Starea generală a lui Ion Iliescu rămâne critică de mai bine de 48 de ore, potrivit unui comunicat emis luni dimineață de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Fostul președinte este internat în secția de terapie intensivă, având afectare severă a funcției respiratorii și disfuncții multiple de organ, fiind supravegheat de o echipă medicală multidisciplinară.
Ion Iliescu a fost internat în urmă cu câteva zile din cauza unor probleme respiratorii și are nevoie de oxigen suplimentar, iar în ultimele zile starea sa s-a agravat.
