Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Voinești, a fost prins de polițiști în noaptea de 1 august, în jurul orei 00:35, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, în incinta unei săli de jocuri de noroc din Târgoviște.
Acesta a fost depistat de către polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște în timpul unei acțiuni de rutină. Oamenii legii i-au găsit asupra tânărului un obiect periculos, pe care îl avea fără a avea un motiv legal justificat.
Obiectul a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor, iar pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița anunță că astfel de acțiuni vor continua, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
