Polițiștii rutieri din Moreni au confiscat 810 kilograme de deșeuri feroase transportate ilegal.
La data de 30 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au oprit pentru control, în municipiul Moreni, o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 de ani, din Târgoviște, care transporta deșeuri feroase.
În urma verificărilor, s-a constatat că autoutilitara transporta 810 kilograme de deșeuri feroase fără a avea formularul de încărcare-descărcare obligatoriu conform legislației în vigoare.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 15.000 de lei, iar polițiștii au dispus confiscarea autoutilitarei și a cantității de deșeuri feroase, în conformitate cu prevederile H.G. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.
