Executivul a aprobat joi, în cadrul ședinței de Guvern, o Hotărâre prin care se înființează un al treilea post de secretar general adjunct în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG). Decizia vine ca urmare a unei înțelegeri politice din Coaliție, care prevede ca fiecare partid să fie reprezentat la nivelul conducerii acestei structuri-cheie a Guvernului, scrie Digi24.
Potrivit surselor politice, măsura a fost agreată de liderii Coaliției, care au convenit ca fiecare partid – PSD, PNL, UDMR și USR – să aibă câte un reprezentant în conducerea SGG. Concret, structura se configurează astfel:
-
PSD: Radu Oprea – secretar general
-
PNL: Cristina Trăilă – secretar general adjunct
-
USR și UDMR: urmează să facă propriile numiri în posturile nou-create de secretar general adjunct
Post nou creat, post vacant desființat
Executivul susține că modificarea nu implică creșterea cheltuielilor bugetare, deoarece odată cu înființarea noului post de secretar general adjunct se desființează un post vacant de secretar de stat.
Totuși, în practică, cheltuielile efective cresc. Postul vacant nu presupunea nicio plată, în timp ce noul post va fi ocupat și remunerat. Salariul brut pentru funcția de secretar general adjunct este de 16.640 lei lunar, conform grilei de salarizare din 2024.
SGG – o structură vitală în aparatul guvernamental
Secretariatul General al Guvernului are un rol central în activitatea Executivului: avizează toate proiectele de acte normative – hotărâri, ordonanțe și alte documente administrative – și coordonează o serie de instituții importante. Printre acestea se numără:
-
RAAPPS
-
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP)
-
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS)
-
Companiile de stat Transgaz și Transelectrica
