Bărbat depistat de polițiști în timp ce ar fi condus un autoturism fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice
La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au oprit pentru control, pe DJ 701, în localitatea Braniștea, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din Fieni.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
