Un incendiu de proporții a izbucnit luni, în jurul orei 13:00, la un service auto din localitatea Pietroșița, județul Dâmbovița.
Pentru stingerea focului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție. Garda de Intervenție Fieni acționează cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Pucioasa intervine cu două autospeciale. De asemenea, Detașamentul Târgoviște a trimis la fața locului o autospecială cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD. Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a trimis o ambulanță suplimentară.
Incendiul se manifestă generalizat la întreaga clădire și a cuprins două autoturisme aflate în apropiere. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focului.
Din fericire, până la acest moment nu au fost identificate victime. Intervenția este în desfășurare, iar cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.
