241
Un incendiu a izbucnit luni, în jurul orei 13:30, la un autoturism aflat pe strada Lt. Stancu Ion din municipiul Târgoviște. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
De asemenea, în sprijin a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, pentru a asigura asistența medicală în caz de necesitate.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, incendiul a fost lichidat la scurt timp după sosirea echipajelor, fiind evitată extinderea flăcărilor către alte vehicule sau obiective din apropiere.
