În noaptea care precede ziua de 24 iunie, România intră sub semnul Sânzienelor, sărbătoare cunoscută și ca Drăgaica. Ritualurile păstrate din vechime spun că atunci cerurile se deschid, iar spiritele bune ale naturii coboară printre oameni pentru a binecuvânta recoltele, a proteja apele și a aduce liniște în gospodării. Sărbătoarea, cu rădăcini precreștine, a fost asimilată calendarului ortodox, coincizând cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, marcată cu cruce roșie.
Tradiția impune, înainte de răsărit, culegerea florilor galbene de sânziană, considerate a avea, în această noapte, forță maximă de vindecare și protecție. Din ele se împletesc cununi care, purtate pe cap ori agățate la ferestre, țin departe duhurile rele și aduc noroc. În același timp, busuiocul ‒ “iarba sfințeniei” ‒ este pus de tinere sub pernă pentru a-și visa ursitul, credință care face ca planta să rămână nelipsită din orice grădină românească.
În satele de câmpie și dealuri, oamenii aprind focuri pe culmi, iar tinerii sar peste flăcări pentru purificare și sănătate. Se cântă doine dedicate zânelor-patroane ale verii, iar hora Sânzienelor adună comunitățile până târziu, într-un amestec de ritual și petrecere. Tot acum se culeg pelin, tei, măceșe sau mușețel, ierburi despre care etnografii spun că își sporesc puterea tămăduitoare în noaptea magică.
Dincolo de farmecul popular, Sânzienele marchează și apogeul vegetației după solstițiul de vară. Pentru agricultori, momentul este unul al speranței: respectarea obiceiurilor “deschide drumul” către o recoltă bogată, iar nerespectarea lor atrage grindină sau secetă, potrivit credinței. În unele zone, cununa de sânziene este aruncată pe acoperișul casei; dacă rămâne agățată, familia va avea rod bun și sănătate în anul ce vine.
Orașele au adaptat ritualurile la spațiul urban. În piețe și parcuri se organizează târguri cu plante medicinale și ateliere unde meșteri populari îi învață pe copii să împletească coronițe. Bisericile oficiază slujbe speciale, iar credincioșii duc flori galbene la biserică pentru sfințire. În marile centre culturale se țin serate de muzică tradițională și proiecții de film etnografic, aducând laolaltă generații diferite în jurul aceleiași povești.
Etnologii atrag atenția că valoarea Sânzienelor depășește spectacolul vizual: ritualurile țes legături comunitare și transmit, de la o generație la alta, respectul pentru natură și ciclicitatea vieții. Într-o societate tot mai urbanizată, păstrarea acestor obiceiuri devine un act identitar, iar reîntoarcerea spre plante, ritmuri firești și credințe străvechi oferă un echilibru binevenit.
Pe fundalul acestor practici se aude mereu repetiția unei vechi urări: „Să-ți fie casa luminată, cărarea netedă și sufletul ușor!” – un ecou al credinței că, măcar pentru o noapte, lumea văzută și cea nevăzută stau la aceeași masă. Iar când zorii zilei de 24 iunie anunță sfârșitul Sânzienelor, românii își reiau drumul cu speranța că binecuvântarea zânelor va dura tot anul.
