160
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a sosit luni seara în România, aterizând pe Aeroportul Internațional din Sibiu, informează TVR Info. Suveranul va înnopta la un hotel de cinci stele din municipiu.
Vizita oficială continuă marți, când, potrivit Administrației Prezidențiale, Regele Felipe al VI-lea se va deplasa la Cincu, unde, începând cu ora 10:20, va vizita Centrul de Instruire Întrunită „Getica” alături de președintele României, Nicușor Dan.
Vizita are loc în contextul cooperării militare și strategice dintre România și Spania, ambele state membre NATO, și subliniază importanța parteneriatului bilateral în domeniul apărării.
