Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis duminică, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, un mesaj de apreciere și încurajare pentru toți cei care trăiesc în afara granițelor țării, dar continuă să poarte România în suflet.
„Este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afla. Prin munca, eforturile, valorile și obiceiurile pe care le păstrați în familii, duceți mai departe, chiar și departe de casă, identitatea noastră ca popor”, a transmis Bolojan într-un mesaj publicat pe Facebook.
Oficialul a recunoscut dificultățile vieții în diaspora, subliniind sacrificiile și provocările cu care se confruntă românii plecați peste hotare:
„Viața departe de casă nu este ușoară. Întâmpinați provocări, faceți sacrificii, dar nu vă lăsați descurajați. România are nevoie de voi, nu doar ca ambasadori ai identității noastre, ci și ca parteneri în proiectele de dezvoltare.”
Bolojan a făcut apel la implicarea celor din diaspora, indiferent de domeniul în care activează – antreprenori, profesioniști, artiști sau simpli cetățeni – subliniind că experiența și ideile acestora pot contribui la soluțiile pentru dezvoltarea României.
Totodată, el a subliniat și responsabilitatea autorităților din țară în relația cu românii din afara granițelor:
„Statul român are obligația să fie prezent, atent și deschis față de diaspora, să asculte, să înțeleagă și să construiască politici care să vă sprijine.”
În încheiere, președintele interimar a adresat un mesaj de mulțumire și recunoștință:
„Vă mulțumesc că păstrați vie comunitatea românească și pentru tot ceea ce faceți pentru a reprezenta cu cinste țara noastră. La mulți ani!”
Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită anual în ultima duminică a lunii mai și omagiază milioanele de români care trăiesc și muncesc în afara țării, contribuind la păstrarea identității naționale și promovarea valorilor românești în lume.
