Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare Cod galben valabilă joi, 15 mai 2025, pentru 21 de județe, iar vremea se va răci din nou pe întreg teritoriul României. Vor fi ploi, vijelii și vânt puternic, iar în zonele montane vor cădea precipitații sub formă de ninsoare.
Conform ANM, avertizarea vizează județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Suceava, Neamț, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța. În aceste zone, instabilitatea atmosferică va crește, cu averse ce vor avea caracter torențial, cantitățile de apă fiind între 15 și 20 de litri pe metru pătrat în intervale scurte de timp. De asemenea, vor fi descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului cu viteze de 50-70 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 80-90 km/h.
În restul țării, vântul se va intensifica treptat, iar în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei rafalele vor ajunge la 50-60 km/h. Precipitațiile vor cuprinde regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri vor afecta sudul, centrul și estul țării. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și cantități de apă de până la 35 l/mp pe arii restrânse.
În zonele montane, în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în anumite zone se va depune strat de zăpadă.
Avertizarea Cod galben este valabilă joi, 15 mai, între orele 10:00 și 22:00. Totodată, o informare meteorologică va fi în vigoare din dimineața zilei de joi până sâmbătă la ora 12:00, iar pe parcursul acestei perioade, vântul va continua să prezinte intensificări, iar ploile vor cuprinde treptat întreaga țară.
Vineri, vremea va deveni semnificativ mai rece, cu maxime între 10 și 19 grade Celsius și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele depresionare.
