Robert Prevost, în vârstă de 69 de ani, a fost ales noul Papă al Bisericii Catolice și va purta numele de Leon al XIV-lea, devenind astfel cel de-al 267-lea ocupant al tronului Sfântului Petru și primul american din istorie care ajunge Suveran Pontif.
Născut în 1955 la Chicago, din părinți de origine spaniolă și franco-italiană, Prevost a fost hirotonit preot în 1982. Trei ani mai târziu, s-a mutat în Peru ca misionar augustinian, unde a slujit timp de un deceniu în parohiile și seminariile din regiunea Trujillo. A obținut și cetățenia peruană și a rămas profund implicat în comunitățile locale, fiind apreciat pentru deschiderea sa față de oamenii marginalizați.
În 2015, Papa Francisc l-a numit episcop de Chiclayo, iar în 2023, l-a ridicat la rangul de cardinal și prefect al Dicasterului pentru Episcopi, una dintre cele mai influente poziții din structura Vaticanului, notează Mediafax.
Leon al XIV-lea este considerat un continuator al direcției asumate de Papa Francisc, în special prin deschiderea față de migranți, sprijinul pentru cei săraci și grija față de mediu. În primul său discurs, rostit în fața mulțimii adunate în Piața Sfântul Petru, a subliniat unitatea Bisericii și a adus un omagiu predecesorului său: „Încă auzim vocea slabă, dar curajoasă a Papei Francisc, care ne-a binecuvântat.”
Deși american, noul Papă este perceput ca o figură latino-americană și spirituală, cu o profundă experiență în misiune și administrație ecleziastică. Vaticanul l-a descris drept al doilea Papă din America și primul augustinian ales în fruntea Bisericii Catolice.
